Ciolacu: Moţiunea de cenzură se va vota luni – 31 august

„Moţiunea de cenzură se va vota luni – 31 august! Guvernul Orban trebuie să plece!!!”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

Moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” a fost depusă săptămâna trecută.

„Am depus moţiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluţii pe care toţi românii le aşteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toţii – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia şi au prăbuşit nivelul de trai al românilor”, declara atunci Marcel Ciolacu.

El a spus că negociază pentru susţinerea moţiunii cu toate formaţiunile parlamentare, mai puţin cu PNL şi PMP.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a depus, vineri, la sediul CCR, sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură. El critica PSD, spunând că e un „partid de piromani care dau foc la ţară”, iar Guvernul este „pompier”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].