Zeci de bolnavi diagnosticaţi cu SARS CoV-2 din Galaţi aşteaptă zile în şir transferul din Spitalul de Urgenţă Galaţi, fără să fie trataţi

Zeci de oameni bolnavi de Covid-19 aşteaptă zile întregi într-o zonă tampon organizată la Spitalul de Urgenţă Galaţi, pentru a fi transferate la spitale suport. Acestea sunt pline şi nici ambulanţele nu fac faţă solicitărilor de transport al pacienţilor. Uite ce spune medicul Ionuţ Băneşanu, purtătorul de cuvânt al spitalului. 

IONUŢ BĂNEŞANU, medic la Spitalul de Urgenţă Galaţi: Pe 23 noiembrie, la Spitalul Clinic de Urgenţă sunt 32 pacienţi confirmaţi cu COVID-19 care aşteaptă să fie transferaţi către spitale suport COVID. Dintre aceştia, 12 sunt internaţi în secţia tampon, iar 20 sunt cantonaţi în containerele special amenajate din cadrul secţiei UPU Smurd. O parte din pacienţi aşteaptă confirmarea de vineri pentru a fi transferaţi. În acest sens, pentru fiecare pacient s-a luat legătura cu CCNI şi aşteptăm deciziile de transfer. Facem menţiunea că în cadrul unităţii noastre nu se poate acorda tratament antiviral specific acestor pacienţi, nefiind spital COVID. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].