Lovitura de stat din Myanmar: Armata a instituit legea marţială în mai multe zone. Zeci de protestari au fost ucişi în manifestaţiile din weekend

Radiodifuzorul de stat MRTV a anunţat aplicare legii marţiale în mai multe zone în care oamenii se adunau să protesteze.

Cel puţin 38 de persoane au fost ucise duminică şi zeci au fost rănite într-una dintre cele mai mortale zile de represiune împotriva protestatarilor, potrivit Asociaţiei de Asistenţă pentru Deţinuţii Politici.

Complicând eforturile de organizare a unor noi proteste, precum şi acoperirea mediatică a crizei, serviciul de internet mobil a fost redus, deşi accesul este încă disponibil prin conexiuni fixe de bandă largă.

Blocarea serviciului de internet a forţat amânarea şedinţei judecătoreşti din capitala Natpyitaw pentru liderul reţinut din Myanmar, Aung San Suu Kyi, care trebuia să participe printr-o conferinţă video, a declarat avocatul ei Khin Maung Zaw. Suu Kyi şi preşedintele Win Myint au fost reţinuţi în timpul loviturii de stat din 1 februarie şi au fost acuzaţi de mai multe infracţiuni, despre care susţinătorii lor spun că sunt motivate politic.

Legea marţială are ca scop un control militar direct al securităţii prin înlocuirea poliţiei cu membri ai armatei în suprimare protestelor.

Comunicatul care însoţea anunţul privind legea marţială spunea că Consiliul Administrativ de Stat a acţionat pentru a spori securitatea şi a restabili legea şi ordinea şi că comandantului regional din Yangon i s-au încredinţat puterile administrative, judiciare şi militare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].