Şase doze de vaccin Pfizer, injectate unei studente de 23 de ani. Unde s=a întâmplat

Şase doze de vaccin Pfizer i-au fost injectate, din greşeală, unei studente de 23 de ani din Massa-Carrara, regiunea Toscana, Italia.

Greşeala s-a făcut la spitalul Noa din Massa, unde o asistentă medicală a injectat din greşeală unei studente de 23 de ani un întreg flacon de vaccin, ce conţine şase doze.

Studenta este internată în camera de urgenţă din spital şi este ţinută sub observaţie de către personalul sanitar.

Informaţia a fost confirmată, luni, de către autoritatea sanitară Toscana Nord Ovest, conform Gazzetta del Sud.

Procedura standard de vaccinare este ca personalul medical să extragă cantitatea corespunzătoare unei doze din flacon cu o seringă. Când asistenta a înţeles ce greşeală a făcut, i-a spus imediat tinerei stagiare.

Tânăra de 23 de ani este în stare bună, a primit tratament, dar va rămâne în spital sub observaţie ca măsură de precauţie.

Acesta este primul astfel de caz din Italia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].