Reacţia ÎPS Teodosie, după criticile conducerii BOR: Numai Dumnezeu poate să-mi dea sancţiuni

„Acţiunile pe care le-am făcut au fost în sensul de a nu rămâne creştinii singuri, eu nu mă dezic de ce am făcut, am vrut să fiu în rugăciune cu toţi credincioşii şi de fapt am făcut la cererea lor. La cererea lor am făcut şi intervenţii pentru mitropolie, la dorinţa credincioşilor am făcut aceste rugăciuni. Stau mărturie mesajele pe care le am din Diasporă: să nu opriţi rugăciunea că noi suntem în întuneric fără să ne faceţi liturghie zilnică şi fără acatist. Ştiţi că până s-au deschis bisericile făceam acatist în fiecare seară şi aveam cu mine mii de oameni”, a declarat vineri ÎPS Teodosie.

Întrebat dacă îi este teamă de o eventuală sancţiune, arhiepiscopul a răspuns: „Nu vorbim de sancţiuni, eu vorbesc aici ceea ce este pozitiv. Ce sancţiuni? Dumnezeu poate să-mi dea sancţiuni. Numai de Dumnezeu mă tem”.

Acesta a fost întrebat de jurnalişti dacă va continua demersurile pentru înfiinţarea unei mitropolii la Constanţa.

„Da, bineînţeles, cum să nu fac demersuri. Pentru că stă, cum spune Sfântul Apostol Pavel, cum să nu mărturisesc mai departe adevărul, dacă nu mărturisesc însemnează că încep să mor, pentru că a mărturisi însemnează viaţă. Mitropolia a fost o realitate şi dacă Dumnezeu va voi, va fi. De Dumnezeu depinde, nu de oameni”, a mai spus ÎPS Teodosie.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut o cerere pentru reînfiinţarea „Mitropoliei Tomisului”. Răspunsul conducerii Bisericii Ortodoxe Române a venit însă abia în urmă cu câteva zile, printr-o scrisoare oficială în care cererea acestuia este refuzată şi care semnalează mai multe derapaje ale Arhiepiscopiei, conform Aleph News.

Potrivit documentului, ÎPS Teodosie este acuzat că îşi doreşte transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o „ambiţie personală”, fără a se asigura că toate condiţiile statutare necesare să fie îndeplinite, pentru o astfel de avansare.

„Solicitarea transmisă la Patriarhia Română de către Arhiepiscopia Tomisului este insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiţie personală a Chiriarhului său”, se precizează în scrisoare.

„Deşi, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările şi dispoziţiile Patriarhiei Române, totuşi solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare şi hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceştia să fi prezentat documentele de ieşire canonică din eparhia de care aparţin, admiterea la doctorat a unor candidaţi cu note sub 8,5, primirea preoţilor şi monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, se mai arată în document.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].