Doi cetăţeni israelieni, răniţi într-un atac terorist produs la Ierusalim

Imaginea articolului Doi cetăţeni israelieni, răniţi într-un atac terorist produs la Ierusalim

Doi cetăţeni israelieni, răniţi într-un atac terorist produs la Ierusalim – PUBLICAT FLUX

Doi cetăţeni israelieni, inclusiv un militar, au fost răniţi, luni, într-un atac terorist comis în oraşul Ierusalim de un militant islamist palestinian, care a fost împuşcat mortal, informează site-ul Ynetnews.

Atacul a avut loc în zona Haim Barlev, în apropierea sediului central al Poliţiei israeliene din Ierusalim.

Un militant islamist palestinian a atacat cu un cuţit doi cetăţeni israelieni. Autorul atacului a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.

Cei doi răniţi, cu vârstele de 21 şi 23 de ani, a fost transportaţi la Centrul medical Hadassah, situat în zona Muntelui Scopus din Ierusalim. Răniţii nu prezintă risc vital.

Este primul atac terorist produs în Ierusalim după armistiţiul semnat de Israel şi organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].