Ziua Drapelului Naţional, marcată prin ceremonii. Cel mai mare drapel al României are aproape 80 de metri pătraţi

Imaginea articolului Ziua Drapelului Naţional, marcată prin ceremonii. Cel mai mare drapel al României are aproape 80 de metri pătraţi

Ziua Drapelului Naţional, marcată prin ceremonii. Cel mai mare drapel al României are aproape 80 de metri pătraţi

Fiecare culoare ocupă exact 33% din steag.

 

Astăzi este Ziua Drapelului Naţional şi cu acest prilej Capitala împreună cu toate municipiile reşedinţă de judeţ organizează ceremonii publice pentru înălţarea drapelului naţional.

 

Totodată Miniserul Apărării Naţionale şi Ministerul de interne organizează ceremonii militare specifice.

 

Mai mult, Consituţia prevede că, alături de stemă, sigiliu şi imn, drapelul este considerat simbol naţional.

 

Cel mai mare drapel din România măsoară aproape 80 de mii de metri pătraţi şi a fost prezentat în 2013 pe aerodromul Clinceni. El a constituit şi un record mondial.

 

Există totuşi documente care atestă faptul că cele trei culori de pe steagul nostru ar fi fost dispuse pe orizontală. Cu roşul la început, urmat de galben şi albastru.

 

Steagul standard în 3 culori a mai fost adoptat de multe alte state ale Europei sub impactul spiritului revoluţionar francez.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].