Festivalul de film feminist organizat de ART FUSION începe miercuri. Ce documentare şi workshop-uri îi aşteaptă pe bucureşteni

„Femei în conflict”, „Siguranţa în soaţiul public şi hărţuirea stradală”, „Consimţământul în relaţii”, „Departe de casă” sunt doar o parte dintre temele documentarelor şi ale atelierelor din cadrul festivalului care începe miercuri, 1 septembrie. 

 

Am vrea ca la finalul acestor 5 zile de festival, oamenii să asculte cu mai multă răbdare despre problemele feministe. Să nu mai fugim de acest cuvânt, să nu-l mai asociem cu stereotipuri, să-l înţelegem mai bine. Sună ambiţios, dar ar fi minunat să putem să-l redefinim mai pe înţelesul oamenilor. Poate chiar să-l facem mai incluziv. Nu întâmplător l-am păstrat în titlul festivalului, ştiind că e un cuvânt controversat. Şi nici nu plecăm de la premisa că toţi oamenii care vor călca pragul cinematografului spun despre ei înşişi că sunt feminişti. Dar chiar şi aici e o întrebare, de ce suntem sau nu suntem feminişti. Ideea festivalului e să deschidem acest dialog şi să găsim câteva răspunsuri împreună”, mai spune Monica Tudorache.

 

Intrarea este liberă, însă persoanele care doresc să participe trebuie să completeze un formular online.

 

Şi întrucât umanismul, feminismul şi educaţia non-formală sunt teme care pot fi (mai) aprofundate de către publicul larg, prin intermediul producţiilor culturale, organizatorii festivalului anunţă discuţii libere şi constructive despre subiecte controversate în societatea românească.

 

 

Şi pentru că noi facem, în viaţa de zi cu zi, educaţie non-formală cu tineri/tinere şi liceeni/liceene, a fost firesc să ne gândim la o serie de evenimente conexe focusate pe teme feminste şi destinate chiar lor. Ne-am bucurat să găsim organizaţii partenere deschise, implicate, cu idei, alături de care toate atelierele şi activităţile au devenit posibile. Pentru că e important să vorbim despre consimţământ, despre responsabilitatea presei în raport cu violenţa de gen, despre relaţii sănătoase versus relaţii abuzive, despre cine suntem şi cum ne (auto)reprezentăm într-un film sau cum ne spunem poveştile feministe”, conchide tânăra.

 

„Ne dorim de foarte mult timp să organizăm Feminist Film Festival, şi iată că în sfârşit visul devine realitate. Pentru că, de fapt, ce ne dorim cel mai tare e să deschidem o discuţie despre feminism, să creăm un context de dialog intersecţional şi internaţional, aşa că am selectat filme de pe 5 continente care abordează teme feministe”, spune Monica Tudorache, reprezentantă A.R.T. Fusion. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].