Din America se cere demisia ministrului Rafila: „Chiar nu vă e ruşine?”

Virusologul a reacţionat în urma unor declaraţii ale ministrului român despre noile vaccinuri şi despre campania de vaccinare din România. Poziţia ministrului va duce la frânarea campaniei, consideră Cristian Apetrei.

„Până atunci va veni şi va trece valul 5. În care, datorită marii transmisibilitati a virusului, virusul îi va găşi pe toţi susceptibilii aflaţi la risc. Care vor suprasolicită din nou sistemul. Şi care vor muri datorită unei combinaţii de impostură, incompetenţa şi prostie a celor care ar fi trebuit să-i protejeze”, a scris cercetătorul român pe Facebook.

Prin intermediul reţelei de socializare, Cristian Apetrei îi adresează mai multe întrebări ministrului Rafila.

„Domnule profesor, da’ ce au vaccinurile actuale? Că faţă de varianta iniţială aveau o eficacitate (în inducerea de răspunsuri immune robuste) de aproape 100%. Superioară tuturor vaccinurilor produse până la momentul respectiv prin metode convenţionale. Fără adjuvanţi, cu efecte secundare minimale (după cum s-a văzut la administrarea a vreo câteva miliarde de doze). Faţă de Delta, vaccinurile mARN aveau o eficacitate de 90%. Faţă de Omicron, vaccinarea cu două doze reduce cu 35% riscul de infecţie severă şi moarte, iar boostul o reduce cu 70%. N-aţi avut timp să citiţi toate lucrurile astea?”, a întrebat Apetrei.

Cercetătorul român mai spune că pentru a produce în masă un vaccin adaptat noilor tulpini este nevoie de aproximativ doi ani. În plus, Apetrei susţine că nici tratamentele despre care se vorbeşte în ultima perioadă nu pot pot face minuni.

„De ce nu le spuneţi celor pentru care faceţi aceste declaraţii descreierate toate lucrurile astea? De ce nu le spuneţi celor pentru care vorbiţi că tratamentele sunt eficiente doar într-o fereastră de timp extrem de îngustă (pe care cei mai mulţi n-o prind pentru că vin prea târziu la spital)? Eu mă uit la ce spuneţi şi mă întreb: oare chiar am înnebunit, ori am intrat full throttle în Don’t look up?”, a criticat Cristian Apetrei.

Virusologul îi cere ministrului Sănătăţii să demisioneze.

„Poate nu ştiţi toate lucrurile astea şi atunci cea mai onorabilă soluţie este o demisie imediată, care v-ar împiedică să va mai faceţi de râs în halul asta în continuare. Sau poate le ştiţi, şi atunci cea mai onorabilă soluţie este o demisie imediată, pentru că aceste minciuni prin omisiune sau manipularea adevărului sunt neruşinate şi, din nou, fac nişte deservicii enorme campaniei de vaccinare, care este o prioritate a guvernului din care faceţi parte şi pe care în felul acesta îl sabotaţi în mod direct. Serios: chiar nu vă e oleacă ruşine?”, a precizat virusologul român.

Acesta critică şi instituţiile medicale din România care nu iau atitudine şi astfel favorizează apariţia „unui impact extrem de negativ asupra politicilor de sănătate naţionale”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].