Lovitură pentru Tesla. Compania recheamă în service aproape 500.000 de maşini după descoperirea mai multor defecţiuni. Cifra este echivalentă cu totalul maşinilor livrate anul trecut

Maşinile rechemate au fost fabricate şi vândute între 2014 şi 2021, iar numărul este aproape echivalent cu totalul maşinilor livrate de Tesla anul trecut. Compania a livrat în 2020 puţin sub 500.000 de maşini, potrivit raportului anual.

Două rapoarte de rechemare voluntară au fost depuse la Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului Rutier, iar magazinele şi centrele service Tesla au fost notificate săptămâna trecută cu privire la aceste rechemări.

Toate automobilele Model 3 fabricate între 2017 şi 2020, în total 356.309 vehicule, sunt rechemate în service din cauza unui cablu care, în timp, se poate separa în urma uzurii, blocând alimentarea camerei retrovizoare.

Un număr substanţial de automobile Model S sunt, de asemenea, rechemate în service, din cauza unor probleme legate de încuietoarea portbagajului din faţă, care ar putea duce la deschiderea neaşteptată a capotei.

Tesla a declarat că nu are cunoştinţă de vreun accident, rănire sau deces legat de problemele menţionate în rechemarea în service a maşinilor Model 3 şi Model S, a precizat NHTSA.

Acţiunile Tesla au scăzut cu până cu 3% la aflarea veştii, dar şi-au revenit fiind situate în prezent în jurul valorii de 1.090 de dolari. Cel mai valoros producător auto din lume este aşteptat să raporteze livrări trimestriale record de vehicule încă de sâmbătă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].