Raed Arafat: Ne pregătim de creşterea numărului de persoane care ajung din Ucraina

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, duminică, după ce a vizitat mai multe tabere pentru cei sosiţi din Ucraina, că la Siret iniţial s-a instalat o tabără de 200 de locuri, apoi alta de 200 de locuri, iar acum se lucrează la instalarea unei noi tabere la Rădăuţi, unde vor fi inclusiv containere încălzite.

Tot la Rădăuţi a fost identificată o şcoală care poate caza 500 de persoane, aici urmând să ajungă în primă instanţă copiii, pentru că este mai cald.

De altfel, spune Arafat, în Suceava au fost identificate aproximativ 3.000 de locuri de cazare voluntare, din care 400 la o mănăstire.

În Sighetu Marmaţiei există o tabără de 200 de locuri, dar deocamdată nu este nimeni acolo, iar la Isaccea există corturi la trecerea frontierei, în care pot aştepta cei care vin cu bacul.

Am observat implicarea foarte bună a autorităţilor, o foarte bună colaborare cu organizaţiile non-guvernamentale, am găsit voluntari care lucrează şi asigură sprijin. Ne pregătim pentru o creştere a numărului de persoane care ajung din Ucraina”, a spus Arafat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].