Mario Draghi: Uniunea Europeană are nevoie de un sistem fiscal centralizat: Necesităţile bugetare sunt mari şi nu pot fi acoperite doar din contribuţiile statelor membre

“Nevoile Uniunii Europene sunt multiple şi este de neconceput să fie acoperite doar din bugetele naţionale, care nu sunt suficiente. Eu susţin de zece ani că este necesară crearea unei capabilităţi fiscale centrale”, a declarat Mario Draghi, potrivit publicaţiei Il Sole 24 Ore.

“Cert este că până la Programul Viitoarea Generaţie UE nu s-a făcut nimic. Acela a fost un mesaj foarte important şi un precedent fundamental. Până atunci, solidaritatea nu era vizibilă, iar cu acea ocazie s-a observat. Este un precedent imposibil de uitat şi mă aştept să fie utilizat”, a subliniat premierul Italiei.

Referindu-se la concluziile summitului UE, Mario Draghi a precizat că va fi analizată posibilitatea plafonării preţurilor la energie. “Acţiunile UE în domeniul energiei vor evolua pe mai multe fronturi. (…) Comisia Europeană a primit oficial mandatul de a analiza aplicabilitatea unui plan de plafonare a preţurilor la energie”, a subliniat Draghi.

Pe plan intern, premierul Italiei a dat asigurări că va continua eforturile pentru reducerea semnificativă şi stabilizarea inflaţiei.

Potrivit estimărilor Eurostat, inflaţia în zona euro a atins nivelul de 8,1% în luna mai, în creştere de la 7,4% în aprilie, în contextul majorărilor semnificative ale preţurilor la energie şi alimente, ca efect al crizei pandemiei şi al războiului din Ucraina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].