FOTO Mesajul Ducesei de Cambridge pentru militari, de Ziua Forţelor Armate

Împărtăşind fotografiile pe reţelele de socializare, Catherine a spus: „Astăzi, de Ziua Forţelor Armate, William şi cu mine am dori să aducem un omagiu bărbaţilor şi femeilor curajoase, din trecut şi din prezent, care servesc în toate forţele noastre armate, pe mare, pe uscat şi în aer, aici în Marea Britanie şi în întreaga lume. Vă mulţumim pentru tot ceea ce voi şi familiile voastre sacrificaţi pentru a ne menţine în siguranţă”.

 

Ea a declarat că a fost “onorată” să petreacă timp cu armata pentru a vedea cum se antrenează noii recruţi şi personalul în activitate, potrivit BBC.

 

„A fost minunat să văd la faţa locului numeroasele roluri importante şi variate pe care armata le joacă zi de zi pentru a ne proteja pe toţi şi abia aştept să descopăr mai multe despre Royal Navy şi Royal Air Force în timp util”, a spus ea.

 

Cele mai recente fotografii sunt din momentul în care ducesa a vizitat, în noiembrie anul trecut, Academia de Instruire Pirbright din Surrey, precum şi când a văzut cum Brigada 101 de susţinere operaţională furnizează echipamente şi sprijin logistic pe aerodromul Abingdon din Oxfordshire.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].