Rusia a lansat un atac masiv cu rachete în vestul şi nordul Ucrainei. Zeci de rachete ruseşti au căzut în ultimele ore

Guvernatorul regiunii Lviv din vestul Ucrainei, Maxim Kozytskyi, a declarat într-o înregistrare video postată online că şase rachete au fost lansate din Marea Neagră spre baza Yavoriv, patru dintre ele lovind baza şi două fiind interceptate şi distruse înainte de a-şi atinge ţinta.

Vitaliy Bunechko, guvernatorul regiunii Jîtomîr din nordul ţării, a declarat că loviturile asupra unei ţinte militare au ucis cel puţin un soldat.

“Aproape 30 de rachete au fost lansate asupra unei facilităţi de infrastructură militară foarte aproape de oraşul Jîtomîr”, a declarat Bunechko, adăugând că aproape 10 rachete au fost interceptate şi distruse.

În regiunea Cernihiv, tot în nord, guvernatorul Vyacheslav Chaus a declarat că micul oraş Desna a fost supus sâmbătă dimineaţa unor atacuri “masive” cu rachete. Chaus nu a precizat ce a fost lovit, dar a spus că au existat “pagube la nivelul infrastructurii”. Nu au existat victime, a adăugat el. La Desna se află un centru de antrenament pentru forţele de infanterie ale Ucrainei.

Reuters nu a reuşit să confirme în mod independent diferitele rapoarte şi nu a existat niciun comentariu imediat din partea Moscovei.

Atacurile asupra zonelor de Vest şi Nord sunt rare în ultima perioadă. Moscova s-a concentrat asupra sudului Ucrainei şi a Donbasului, o regiune estică formată din provinciile Luhansk şi Doneţk.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].