Un recent text de presă făcea o paralelă admirativă între ideile şefului SRI despre „securismul” din societatea românească şi o teorie a Annei Applebaum, o autoare americană care susţine că un mod de a submina o societate este de a induce peste tot dezbinare, conflicte şi neîncredere nu doar faţă de clasa politică, ci şi faţă de toate instituţiile statului, de experţi, de ştiinţă, astfel încât o ţară poate deveni neguvernabilă din cauza conflictelor interne create artificial, propagate prin presă şi reţelele sociale. Concluzia, transparentă, era că oricine acuză la noi o influenţă prea mare a serviciilor secrete în societate, aşa cum s-a întâmplat de când a apărut în presă proiectul legilor privind siguranţa naţională, suferă de acest „securism” şi deci ar trebui suspectat că face jocul cuiva care vrea să sape România. Cine să fie săpătorul ocult? Evident, Rusia, fiindcă ea e la modă acum pe post de duşman al actualei puteri, aşa cum înainte erau PSD şi/sau comunismul.
Numai că în realitate, actualului regim îi convine foarte tare ca „securismul” acuzat de Eduard Hellvig să existe în continuare, pentru că astfel împuşcă deodată mai mulţi iepuri de marketing politic. Primul este consolidarea convingerii că nimeni nu poate face nimic ca să conteste vreo măsură a coaliţiei (sau lipsă de măsuri) sau ca să creeze vreo alternativă electorală cu şanse contra ei. Este un iepure important, mai ales după ruperea USR şi crearea REPER, despre care unii simpatizanţi userişti speră că o va susţine pentru prezidenţiale pe Laura Codruţa Kovesi. De aceea probabil că vom mai vedea mitinguri anemice, ori cu legile siguranţei, ori cu preţul benzinei, bune doar ca să dea prilej pe urmă obişnuitelor lamentări de pe reţelele sociale, cu refrenele „ne merităm soarta”, „ţară de c…” şi „la noi nu se fac manifestaţii decât dacă le organizează serviciile”.
Al doilea iepure este un fel de confort paradoxal dat de speranţa că, din moment ce instituţiile de forţă conduc de fapt ţara, ele oricum au informaţii mai exacte decât prostimea, deci există şansa ca România să fie guvernată mai bine decât de nişte civili, fie ei şi politicieni. Sau măcar guvernată cu un simţ al disciplinei mai pronunţat. Este de urmărit în acest sens modul în care guvernul a reuşit să se încadreze, fie şi în ultima clipă, în toate ţintele fixate prin PNRR cu termen limită 30 iunie. Inclusiv tot ce părea controversă serioasă între PSD şi PNL pe tema legii decarbonizării, cu calendarul închiderii minelor, s-a rezolvat la propriu peste noapte, aşa încât guvernul s-a încadrat în termenul promis Comisiei Europene. Iar dacă va începe renegocierea PNRR, n-o va face în chip de gest de frondă, ci cu binecuvântarea Comisiei, care acum le permite ţărilor să renegocieze capitolul energiei.
Al treilea iepure de marketing politic este reducerea la tăcere a criticilor, inclusiv a celor la adresa „securismului”, cu argumentul că aceştia ţin de fapt cu Putin şi vor să submineze regimul tocmai acum, când e război şi trebuie să stăm strâns uniţi în jurul partidului, sau al coaliţiei. Cât de iute a fost împuşcat acest iepure se vede din motivaţia, complet de neconceput pe vremea lui „dottore Ponta”, oferită de judecătoarea care a suspendat efectele sesizării de plagiat în teza de doctorat a premierului Ciucă. Reprezentanta justiţiei independente din România a scris că „generarea unei astfel de ştiri (despre plagiat adică, n.r.) are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului. De asemenea, astfel de sesizări neconforme sunt susceptibile şi de a deveni arme ale adversarilor politici”.
Cele mai importante critici care trebuie reduse la tăcere sunt însă cele pe teme economice, aşa cum bine a trasat preşedintele Iohannis direcţia atunci când a susţinut că „Putin e de vină” pentru toate scumpirile întâmplate în ţară după pandemie. Tot Putin va fi de vină şi pentru orice erori de guvernare, achiziţii publice necontrolate, cheltuieli militare nesăbuite, legi de militarizare a societăţii şi considerarea democraţiei drept o aspiraţie care trebuie amânată pentru când s-o termina războiul (vorba lui Rareş Bogdan despre înlocuirea lui Cîţu cu Ciucă la PNL: „ne-a ajuns un festival al democraţiei, acum nu mai vrem; vrem construcţie şi în niciun caz scandal”). E adevărat că democraţia nu e ceva care poate funcţiona separat şi deasupra restului vieţii unei societăţi: ea nu se poate dezvolta când oamenii sunt speriaţi de sărăcie, de pandemie sau de război. Dar fireşte că nu despre asta e vorba când un liberal spune „ne-a ajuns un festival al democraţiei”.
Regimurile din 2004 până acum, reprezentate de Preşedinţie plus PDL sau PNL, au dat vina în mod tradiţional pe PSD şi/sau comunism pentru orice nereuşită a lor şi au folosit drept reţetă sigură de a câştiga alegerile stârnirea fricii şi a furiei în raport cu PSD şi/sau comunism şi cu alegătorii PSD. De aceea, un reprezentant tipic al acestui stil de a pricepe politica, Florin Cîţu, a acţionat acum din reflex acuzând PSD, şi nu Preşedinţia sau PNL, după ce a fost dat jos din ultimele funcţii în PNL şi în stat pe care le mai deţinea. Dacă ne uităm mai atent, vom vedea că marketingul politic de care ziceam mai sus a funcţionat de minune şi în cazul lui: în România de azi nu poate fi niciodată de vină pentru ceva rău decât PSD şi/sau comunismul, căci PNL şi protectorul său de la Cotroceni sunt întotdeauna fără pată, deasupra oricărei suspiciuni şi nu trebuie niciodată atinse nici cu o floare.
Acum, faptul că prima idee a Alinei Gorghiu ca preşedintă interimară a Senatului a fost introducerea în Constituţie a dreptului la avort dovedeşte că puterea aplică din nou o reţetă despre care am mai vorbit: lansarea pentru public a câte unei „wedge issue”, cum zic politologii, adică o temă capabilă să genereze imediat controverse şi să monopolizeze discuţiile în popor, îndepărtând astfel atenţia de la probleme economice sau sociale dificil de rezolvat ori de la câte un scandal cu politicieni. Astfel de teme sunt drepturile minorităţilor sexuale, avorturile, primirea de imigranţi, chestiuni legate de rasă, etnie, religie. Şi în SUA, decizia recentă a Curţii Supreme de a anula dreptul la avort a reprezentat tot o introducere a unei „wedge issue” pentru însufleţirea campaniei electorale înainte de alegerile din toamnă pentru Congres.
Nuanţa la noi e că Gorghiu şi ceilalţi folosesc tema avortului nu pentru că văd în ea un fitil suficient de bun încât să stârnească nişte dezbateri de care societatea ar avea nevoie. Ci fiindcă nu mai funcţionează suficient de bine paratrăsnetul oficial al puterii, AUR, cel ce ar trebui să servească drept încarnare a sperietorii populismului în România. E adevărat, se apropie nunta şefului formaţiunii, Simion, iar ideea acestuia de a invita nuntaşii să se îmbrace în costume populare a produs automat o comparaţie cu nunta lui Corneliu Zelea Codreanu. Dar asta e cel mult o joacă bună pentru un talk-show şi atât. Dacă diversele grupări de naţionalişti, tradiţionalişti, conservatori şi alte categorii care muşcă de obicei momelile create de „wedge issues” se enervează şi încep să discute serios despre avort, atunci puterea poate să stea de tot liniştită peste vară. Dacă nu, nu-i pagubă, mai sunt şi alte teme.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].