Războiul din Ucraina, ziua 213. „Am terminat cu armata profesionistă a Rusiei, iar acum este timpul să-i învingem pe neprofesionişti”, afirmă comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei. Rusia accelerează campania de înstrăinare a teritoriilor ocupate. Locuitorii sunt aspru pedepsiţi dacă nu participă la referendum. Bombardamente în Zaporojie

China susţine toate eforturile care conduc la rezolvarea paşnică a “crizei” din Ucraina, a declarat sâmbătă ministrul de externe Wang Yi, în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, adăugând că prioritatea stringentă este facilitarea discuţiilor de pace, scrie Reuters.

Generalul-colonel Mihail Mizintsev, cunoscut drept “Măcelarul din Mariupol” l-a înlocuit pe generalul Dmitri Bulgakov – ministrul adjunct al Apărării însărcinat cu logistica în timpul războiului – care va fi transferat la un alt rol, a anunţat Ministerul Apărării, conform Sky News.

UPDATE 19:00 – Putin a semnat legea prin care se aduc amendamente la Codul Penal al Federaţiei Ruse privind jafurile, dezertarea şi predarea la inamic

Predarea de bună la voie la inamic se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani, dacă nu sunt acuzaţii (mai grave) privind înaltă trădare.

„Un militar care a săvârşit pentru prima dată o infracţiune în temeiul acestui articol poate fi scutit de răspundere penală dacă a luat măsuri pentru eliberarea sa, s-a întors la unitatea sau la locul său de serviciu şi nu a comis alte infracţiuni în timp ce se afla în captivitate.”

Articolul privind infracţiunea de jaf a fost modificat pentru a prevedea închisoare de până la 15 ani. Totodată, săvârşirea acestei infracţiuni „în perioada mobilizării sau a legii marţiale, în timp de război” se consideră drept circumstanţe agravante.

Dezertarea – Abandonarea neautorizată a unei unităţi în perioada mobilizării şi legii marţiale (articolul 337 din Codul penal) va fi pedepsită mai aspru decât în ​​vremuri normale. Deci, dacă o astfel de absenţă în unitate durează de la două la 10 zile, va atrage până la 5 ani de închisoare (şi nu până la un an), dacă absenţa e de la 10 zile la o lună va fi pedepsită cu până la 7 ani de închisoare (şi nu până la trei ani ), iar dacă absenţa e mai mare de o lună pedeapsa va fi de la 5 la 10 ani într-o colonie penală (şi nu până la cinci ani).

 

În întâlnirea sa cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba, ministrul de externe al Chinei Wang Yi a spus că preşedintele Xi Jinping a subliniat că toate ţările merită respectarea suveranităţii şi integrităţii lor teritoriale, trebuie respectate scopurile şi principiile Cartei ONU.

 

UPDATE 17:30 În Siberia izbucnesc proteste în urma mobilizării

Proteste au avut loc sâmbătă la Novosibirsk, în Siberia, ca răspuns la mobilizarea parţială anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Sky News.

Cel puţin 300.000 de oameni vor fi chemaţi să lupte în Ucraina, iar fotografii de la Moscova arată oameni care îşi iau rămas bun de la familiile lor.

UPDATE 17:00 NATO promite mai mult ajutor pentru Ucraina ca răspuns la referendumuri

NATO afirmă că nu va recunoaşte niciodată referendumurile organizate de Rusia în regiunile ocupate din Ucraina. Alianţa a făcut apel la toate statele să respingă ceea ce numeşte o încercare flagrantă de cucerire teritorială.

UPDATE 16:00 Ministrul adjunct rus al apărării a fost demis

Ministrul adjunct al apărării din Rusia, Dmitri Bulgakov, a fost demis din funcţie şi transferat la “un alt post”, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova.

El urmează să fie înlocuit de generalul-colonel Mihail Mizintsev, considerat responsabil pentru atacurile grele asupra oraşului Mariupol, din sudul Ucrainei, care a fost capturat de Rusia la sfârşitul lunii mai.

UPDATE 14:30 Putin respinge apelurile comandanţilor de a se retrage din Herson

Preşedintele rus Vladimir Putin ar fi refuzat să retragă trupele din Herson la cererea şefilor militari, relatează New York Times.

Ziarul susţine că Putin s-a implicat mai direct în planificarea războiului Rusiei din Ucraina, care a intrat astăzi în a şaptea lună.

Acest lucru a creat “tensiuni”, potrivit unor oficiali americani neidentificaţi.

Se pare că unii comandanţi i-au recomandat lui Putin să-şi retragă trupele din Herson, în sudul Ucrainei.

Forţele de apărare ucrainene au realizat o serie de câştiguri în regiune în această lună, iar mai multe poduri cheie au căzut în urma loviturilor ucrainene.

Până la 27 septembrie, la Herson se desfăşoară un referendum privind aderarea la Federaţia Rusă.
 

UPDATE 13:30 Michel: Europa ar trebui să se deschidă pentru ruşii care fug de Rusia

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a îndemnat Europa să dea dovadă de “deschidere faţă de cei care nu doresc să fie instrumentalizaţi de Kremlin” şi să se deschidă pentru ruşii care fug de Rusia.

Comentariile au fost făcute în urma discursului lui Michel la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la New York, vineri, şi vin înaintea unei întâlniri cheie a ambasadorilor UE, care va avea loc luni, în cadrul răspunsului integrat al UE la crizele politice (IPCR), relatează Politico, citat de The Guardian.

UPDATE 13:00 Ruşii fug de mobilizare

După ce Kremlinul a şocat Rusia anunţând prima mobilizare a cel puţin 300.000 de soldaţi de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, bărbaţii se grăbesc să părăsească ţara. Coada de la graniţa dintre Rusia şi Georgia se întinde pe 10 kilometri.

Opţiunile de a fugi sunt limitate, au declarat anterior persoanele care au fugit pentru The Guardian.

“Voi trece graniţa cu maşina în această seară”, a declarat joi un sergent în vârstă de 29 de ani, Oleg. “Habar nu am când voi mai pune piciorul în Rusia”, a adăugat el, referindu-se la pedeapsa cu închisoarea la care sunt condamnaţi bărbaţii ruşi care evită încorporarea.

UPDATE 11:30 Soldaţii înarmaţi merg din uşă în uşă pentru a obţine voturi

Soldaţi înarmaţi merg din uşă în uşă în zonele ocupate ale Ucrainei pentru a strânge voturi în cadrul aşa-ziselor “referendumuri” privind aderarea la Rusia, spun ucrainenii.

Trebuie să le răspunzi verbal, iar soldatul marchează răspunsul pe foaie şi o păstrează”, a declarat pentru BBC o femeie din Enerhodar.

În sudul oraşului Herson, gardienii ruşi au stat cu o urnă în mijlocul oraşului pentru a colecta voturile oamenilor.

UPDATE 11:00 Ucraina a expediat 4,7 milioane tone de alimente în cadrul acordului privind cerealele

Un total de 211 nave cu 4,7 milioane de tone de produse agricole la bord au părăsit Ucraina până în prezent în cadrul unui acord negociat de ONU şi Turcia pentru deblocarea porturilor maritime ucrainene, a declarat sâmbătă Ministerul ucrainean al Infrastructurii.

Ministerul a precizat că opt nave cu 131.300 de tone de produse agricole urmează să părăsească sâmbătă porturile ucrainene din Marea Neagră, conform Reuters.

Exporturile de cereale ale Ucrainei s-au prăbuşit după ce Rusia a invadat ţara pe 24 februarie şi a blocat porturile sale de la Marea Neagră, ceea ce a dus la creşterea preţurilor mondiale la alimente şi a provocat temeri de penurie în Africa şi Orientul Mijlociu.

UPDATE 10:00 Continuă bombardamentele în Zaporojie

Atacurile au continuat şi în cursul nopţii în regiunea Zaporojie din Ucraina, care s-a confruntat cu ameninţări de dezastru nuclear pe fondul bombardamentelor asupra unei centrale nucleare din apropiere, scrie Sky News.

Oleksandr Starukh, guvernatorul regiunii, a declarat că obuze ruseşti au lovit “sectorul rezidenţial” şi au provocat un incendiu într-o “clădire cu mai multe etaje”.

El a adăugat că o persoană a murit şi 7 au fost rănite în urma atacului

“Li s-a acordat asistenţă medicală”, a spus dl Starukh. “Ne exprimăm condoleanţele faţă de familia persoanei decedate”

“Serviciile relevante lucrează la faţa locului”.

Zelenski, ucrainenilor din teritoriile ocupate de ruşi: Ascundeţi-vă de mobilizare în orice mod puteţi

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le cere ucrainenilor din teritoriile ocupate de ruşi să se ascundă de mobilizarea rusă în orice mod pot, îndemnându-i pe cei care nu pot face acest lucru să “saboteze inamicul”.

UPDATE 04:00

Viceministrul rus de externe Serghei Ryabkov a susţine că Moscova nu ameninţă pe nimeni cu arme nucleare.

O confruntare deschisă cu Statele Unite şi NATO nu este în interesul Rusiei, subliniază Ryabkov.

UPDATE 02:17

Ucraina susţine că două drone au ucis o femeie şi au distrus o clădire administrativă în portul Odesa.

Drona Shahed-136 de fabricaţie iraniană, proiectată să-şi lovească ţintele de la mare distanţă, a fost distrusă deasupra Mării Negre de apărarea antiaeriană ucraineană.

Rezumatul zilei

  • Ucraina, liderii occidentali şi Naţiunile Unite au condamnat referendumul iniţiat de Rusia pentru că va duce spre o altă anexare ilegală
  • Moscova susţine că referendumurile oferă oamenilor din regiune o oportunitate de a-şi exprima punctul de vedere
  • O comisie de investigaţie mandatată de ONU a declarat că a găsit dovezi ale crimelor de război, inclusiv execuţii, viol, tortură şi detenţie a copiilor în zonele ocupate de ruşi din Ucraina, după ce a vizitat 27 de zone şi a luat interviuri la peste 150 de victime şi martori
  • Rusia neagă că a atacat în mod deliberat civilii în conflict şi susţine că acuzaţiile de abuz sunt o campanie de calomnie
  • Biden promite un răspuns rapid şi puternic în cazul anexării provinciilor ocupate

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]