Alegerile parlamentare din Italia. Prezenţă mai mică la vot decât în 2018. Ursula von der Leyen i-a avertizat pe italieni să aibă grijă cum votează, în caz contrar, Italia va fi sancţionată ca Ungaria dacă ajunge extrema dreaptă la guvernare.

UPDATE 23:00  Primele rezultate vor apărea la miezul nopţii în România

Primul indiciu cu privire la cine câştigă va veni cu un sondaj la ieşirea de la urne, aşteptat să fie anunţat duminică la ora 23.00(00:00, ora României). Luni, când se vor afla rezultatele oficiale, mingea va fi în terenul preşedintelui Republicii, Sergio Mattarella, care, în funcţie de rezultatul alegerilor şi de componenţa noului parlament, va trebui să numească un nou prim-ministru.

UPDATE 20:00 Prezenţă mai mică la vot decât în 2018

La ora 19.00, prezenţa la vot a fost de 51,16%, cu 7,24 puncte procentuale mai puţin decât în 2018.

UPDATE 17:00 – Parlamentul, după alegeri, va fi într-un format redus: 200 de locuri în Senat şi 400 în Camera Deputaţilor

După alegerile din septembrie, numărul deputaţilor scade de la 630 la 400 şi cel al senatorilor aleşi de la 315 la 200.

De altfel, intră în vigoare reforma constituţională lansată în 2020. 

UPDATE 15:00- În Sicilia, a crescut prezenţa la vot la 14,77% 

La alegerile din 1976  a fost atins un record când au votat 93,39% dintre alegători . În 2018 au participat 73%.

Istoric şi tradiţional vorbind, nordul Italiei votează mai mult decât sudul. 

UPDATE 13:00 – Silvio Berlusconi a votat la Milano

Preşedintele Forza Italia, Silvio Berlusconi, a votat în secţia de votare din via Fratelli Ruffini din Milano.

La Veneţia au votat 22,37% până la ora 12 

La Veneţia, 41.886 de alegători din 187.202 eligibili, adică 22,37%, au mers la vot în această dimineaţă.

Giuseppe Conte a votat  la Roma

Liderul Mişcării celor Cinci Stele, Giuseppe Conte a votat la secţia amenajată la Virgilio, în centrul Romei.

Alegeri şi COVID 

Cei infectaţi cu coronavirus au trebuit să solicite o cerere ca să voteze acasă până pe 20 septembrie.

Problema se pune aşadar pentru cei care au descoperit că sunt infectaţi între 21 septembrie şi astăzi.

 

UPDATE 11:00-  Aleşii la votare 

Salvini a votat la Milano

Secretarul federal al Ligii, Matteo Salvini, votează în secţia de votare din via Pietro Martinetti din Milano.

Renzi a votat la Florenţa 

Liderul partidului  Italia Viva,  Matteo Renzi a votat în această dimineaţă la Florenţa,  la şcoala Villani din viale Giannotti, în Gavinana. Împreună cu Renzi a votat şi soţia sa Agnese Landini. Renzi şi soţia sa au fost însoţiţi de senatorul Francesco Bonifazi. Matteo Renzi pleacă acum la Tokyo pentru a merge la înmormântarea omului de stat japonez,  Shinzo Abe.

Letta a votat  la Roma

Secretarul Partidului Democrat Enrico Letta tocmai a votat la Roma, la institutul tehnic profesional Edmondo de Amicis din via Galvani din Testaccio. Când Letta a sosit, a dat mâna unor alegători care l-au salutat când a intrat

Preşedintele Mattarella a votat la Palermo.

Preşedintele Republicii a votat dimineaţa în capitala Siciliei. 

 

UPDATE 09:00 – Germania se uită la votul Italiei în timp ce se gândeşte la Europa

În palatele puterii de la Berlin toate evenimentele legate de votul italian sunt atent analizate. Se aşteaptă la o posibila perturbare a echilibrului de putere care ar putea apărea cu o probabilă victorie a extremei dreapta la urne şi posibila ascensiune a Giorgiei Meloni la Palazzo Chigi în locul ocupat astăzi de Mario Draghi.
 

 

UPDATE 07:00- Secţiile de votare sunt deschise de la ora 7 dimineaţa

 

Campania s-a încheiat. Astăzi. se impune tăcerea electorală până la închiderea urnelor, duminică la ora 23.

Dar Lega şi FdI o întrerup pentru a comenta manifestaţia Partidului Democrat din Piazza del Popolo din Roma.

Câteva ore mai târziu este Silvio Berlusconi, liderul Forza Italia, care vorbeşte prin intermediul reţelelor de socializare pentru a reitera că „singura armă pentru a schimba lucrurile este buletinul de vot, votezi doar făcând un X pe FORZA ITALIA”.

În Italia sunt 46.127.514 alegători care astăzi sunt chemaţi la urne pentru alegerea membrilor Camerei Deputaţilor şi Senatului Republicii. Celor care merg la vot li se vor da două buletine de vot: unul pentru Cameră, unul pentru Senat. Secţiile de votare vor fi deschise între orele 7 şi 23.

Votul se exprimă prin trasarea unui semn în spaţiul care conţine identificarea listei alese şi, în acest caz, se exprimă atât pentru listă, cât şi pentru singurul candidat conectat la aceasta.

Pentru alegerea Senatului Republicii, pe teritoriul naţional există 74 de circumscripţii uninominale (inclusiv circumscripţia Valle d’Aosta), cărora le sunt repartizate 74 de locuri majoritare.

La închiderea secţiilor de votare, se va stabili mai întâi numărul alegătorilor pentru fiecare consultare şi, imediat după aceea, se vor număra cu atenţie buletinele de vot acordate candidaţilor pentru Senat. În continuare, vor fi numărate buletinele de vot pentru aleşii care vor să ajungă în Camera Deputaţilor.

Alegătorii chemaţi la vot sunt în total 50.869.304, dintre care 4.741.790 sunt aflaţi în străinătate. Din cei 46.127.514 alegători din Italia, 51,74% sunt femei, iar restul de 48,26% sunt bărbaţi.

Lombardia cu 7.505.133 alegători este regiunea cu cel mai mare număr de alegători, Valle d’Aosta cu un total de 98.187 alegători este regiunea cu  cel mai mic număr de alegători, transmite Rai News.

Ursula avertizează Italia. Naţionaliştii sunt furioşi

În timpul unei conferinţe de la Universitatea Princeton, un însoţitor i-a subliniat lui von der Leyen că „persone apropiate de Putin” se numără printre candidaţii pentru viitoarele alegeri legislative din Italia.

„Vom vedea”, a răspuns ea. „Dacă lucrurile merg într-o direcţie dificilă – şi am vorbit despre Ungaria şi Polonia – avem instrumentele”.

Aceasta este o referire clară la capacitatea Comisiei Europene de a reduce fondurile alocate ţărilor membre atunci când se consideră că acestea încalcă statul de drept.

Săptămâna trecută, Comisia a propus să reducă  7,5 miliarde euro din fondurile  alocate Ungariei, transmite Politico

Remarca lui Von der Leyen a provocat furia mai multor candidaţi.

„Ce este asta, o ameninţare?”, a întrebat candidatul naţionalist Salvini. „Este o aroganţă ruşinoasă”, a postat pe Twitter liderul partidului de extremă-dreaptă din Italia, Liga. El i-a cerut lui von der Leyen să „respecteze votul liber, democratic şi suveran al poporului italian”.

El a mai spus la televiziunea italiană că „dacă cineva din Bruxelles se gândeşte să taie fondurile care aparţin Italiei doar pentru că Liga câştigă alegerile, atunci trebuie să regândim această Europă”, adăugând că „aceasta este hărţuire instituţională”.

Politicienii italieni i-au cerut preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să nu intervină în politica internă, după ce aceasta a avertizat că Europa are „instrumentele” pentru a face faţă Italiei dacă lucrurile merg într-o „direcţie dificilă”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]