Reacţia Opoziţiei la demisia lui Cîmpeanu: Un plagiator mai puţin în guvern

„Un plagiator mai puţin în guvern. N-a mai prins moţiunea USR de marţi. Aşteptăm şi demisia celuilalt: Ciucă”, scrie pe Facebook liderul USR Cătălin Drulă.

Şi preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a reacţionat.

„Mă îndoiesc că Sorin Câmpeanu s-a speriat de moţiunea depusă de noi cu cei de la USR. Dar, şi-a dat demisia. Din proprie iniţiativă, zice el. Din iniţiativa altcuiva, zic eu. A celui care l-a impus. Este o victorie a părţii <nealiniate> din media şi din societate. Ceea ce ar trebui să dea încredere celor care pare că şi-au pierdut speranţa că se poate face o asanare morală a vieţii publice”, transmite Orban.

Sorin Cîmpeanu a demisionat, joi, din funcţia de ministru al Educaţiei. „Am decis, din proprie iniţiativă, să demisionez din funcţia de ministru al educaţiei”, transmite el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].