România, salvare pentru Europa. Un total de patru ţări oferă sprijin pentru aprovizionarea continentului cu gaze azere

În cadrul unei întâlniri cu preşedintele azer Ilham Aliev, Radev a declarat că cele patru ţări ale Uniunii Europene şi-au oferit reţelele pentru a permite livrări mai rapide şi mai ieftine de gaze azere către Europa Centrală, de Vest şi de Sud.

În iulie, Comisia Europeană a semnat un memorandum de înţelegere cu Azerbaidjanul pentru a dubla importurile de gaze naturale la cel puţin 20 de miliarde de metri cubi (bcm) pe an până în 2027.

“În următorii ani vom dubla cel puţin producţia şi vom exporta în Europa. Avem resursele necesare”, a declarat presei preşedintele azer Ilham Aliev, subliniind că ţara sa este de mult timp un partener şi un furnizor de încredere.

Gazoductul Trans-Adriatic, ultima etapă a reţelei de gazoducte a Coridorului Sudic de Gaze, a adus anul trecut peste 8 miliarde de metri cubi de gaz azer în ţări europene precum Italia. Anul acesta, Azerbaidjanul intenţionează să crească importurile cu 40%, până la 11,2 miliarde de metri cubi.

Preşedintele bulgar Radev a declarat că o altă rută ar putea fi mai rapidă şi mai ieftină pentru a prelua o parte din volumele suplimentare.

“Ceea ce se oferă va permite … transportul imediat al livrărilor azere prin reţelele integrate de gaz ale acestor ţări”, a declarat Radev.

Radev va discuta ideea cu alţi lideri din Balcani şi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care sâmbătă soseşte la Sofia pentru lansarea oficială a unei conducte de gaz între Bulgaria şi Grecia, care va transporta iniţial 1 miliard de metri cubi de gaz azer pe an către Bulgaria.

“Sunt convins că acest lucru va permite nu doar gazului azer să ajungă în Bulgaria, ci şi în Europa în volume mai mari şi va sprijini securitatea energetică a întregului continent european”, a declarat Aliev.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].