Absenţă importantă din lotul Franţei pentru Cupa Mondială

Pogba a suferit o operaţie în septembrie, dar agentul său a declarat că, în urma unei analize medicale, mijlocaşul nu se va întoarce încă în lotul lui Juventus şi nici nu se va alătura echipei Franţei pentru Cupa Mondială din 20 noiembrie-18 decembrie.

„În urma examinării medicale de ieri şi de astăzi de la Torino şi Pittsburgh, este extrem de dureros să informăm că Paul Pogba va avea nevoie în continuare de timp de recuperare după operaţia suferită”, a declarat agentul său, Rafaela Pimenta.

„Din acest motiv, Paul nu se va putea alătura lotului lui Juventus înainte de pauza Cupei Mondiale şi nici echipei naţionale a Franţei din Qatar. Dacă voinţa sa ar putea schimba lucrurile, Paul ar fi jucat mâine”.

Franţa, campioana în exerciţiu, l-a pierdut deja pe mijlocaşul N’Golo Kante, care e în recuperare de patru luni, după ce a fost operat luna aceasta la picior.

Pogba a fost unul dintre cei mai influenţi jucători ai Franţei în triumful de la Cupa Mondială 2018, marcând în victoria finală împotriva Croaţiei, cu care a câştigat pentru a doua oară titlul mondial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].