Un rezervor de combustibil a sărit în aer la ieşirea din Galaţi

O explozie puternică s-a produs miercuri, la ieşirea din oraşul Galaţi, în curtea unei societăţi care distribuie carburant. Nu au fost victime, dar pagubele sunt însemnate. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale ISU Galaţi.

Potrivit echipelor de intervenţie, explozia puternica a fost urmată de un incendiu. La faţa locului au acţionat două autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi echipajul SMURD tip B din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi.

Pompierii au stabilit că explozia a avut loc la un rezervor în care se aflau resturi de carburant. Nu au fost victime, dar explozia a avariat clădirile şi instalaţiile din vecinătate.

„Explozia a avut loc la un rezervor cu o capacitate de 60.000 de litri, în care se aflau resturi de carburant. Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, dar deflagraţia a produs pagube la instalaţiile aferente rezervorului şi la clădirile aflate în proximitate. Nu au fost înregistrate victime”, au anunţat reprezentanţii ISU.

Cauza probabilă a exploziei va fi stabilită la finalul misiunii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].