Scholz pledează pentru investiţii masive în tehnologii ecologice şi vrea depăşirea disputelor cu SUA

“Indiferent că suntem lideri economici sau activişti pentru protejarea climei, specialişti în politici de securitate sau investitori, pentru noi toţi este foarte clar acum că viitorul aparţine doar energiilor regenerabile”, a declarat Olaf Scholz, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, în discursul rostit miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos.

“În materie de costuri, din raţiuni ecologice şi din punctul de vedere al securităţii, energiile regenerabile promit, pe termen lung, cel mai mare randament”, a argumentat Scholz, precizând că Germania va investi până în anul 2030 aproximativ 400 de miliarde de euro în energii regenerabile, în special în hidrogen.

Cancelarul Germaniei a exprimat speranţa că vor fi depăşite prin negocieri disputele cu Statele Unite cauzate de planul Administraţiei de la Washington de a aloca subvenţii ecologice în valoare de 369 de miliarde de dolari (354,6 miliarde de euro), o iniţiativă considerată neconcurenţială de către Uniunea Europeană.

“La nivelul Uniunii Europene, purtăm discuţii cu prietenii noştri americani despre acest lucru”, a afirmat Scholz, subliniind însă că Europa trebuie să creeze un mediu mai avantajos pentru investiţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].