Un atlet bulgar va sta închis într-o cutie de sticlă timp de 15 zile. Campania are ca scop lupta tinerilor împotriva dependenţelor

Gueorguiev, un ambasador al organizaţiilor caritabile, a alergat la aproximativ 30 de ultramaratoane în întreaga lume, din Arctica până în Cambodgia, precum şi o cursă de 217 kilometri în Valea Morţii din California.

„Este o provocare. Vreau să arăt că atunci când pui pe cineva în cutie se schimbă din punct de vedere psihologic “, a declarat Gueorguiev pentru Reuters.

Fondurile strânse vor fi folosite pentru diverse proiecte de prevenire a dependenţelor în rândul copiilor sub 18 ani, inclusiv în ceea ce priveşte drogurile, alcoolul, mediile digitale şi băuturile energizante.

O cutie cu trei pereţi de sticlă a fost aşezată pe un piedestal în faţa Palatului Naţional al Culturii din Sofia. Gueorguiev, care şi-a început experimentul duminică, va avea un pat şi o bandă de alergare şi nu va avea acces la cărţi, la computer sau la telefon. El va vorbi cu membrii publicului timp de 30 de minute în fiecare zi.

„Acesta nu este un experiment fizic, este un experiment psihologic”, a mai spus el.

În 2019, Gueorguiev a alergat 1.200 de kilometri prin Bulgaria, Macedonia de Nord şi Albania pentru a îndemna guvernele să construiască o infrastructură mai bună pentru a conecta oamenii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].