Ciolacu, prima reacţie după ce Ciucă a anunţat că nu demisionează

„Această guvernare nu este doar despre stabilitate, este şi despre asumare. Am spus încă de săptămâna trecută, înaintea discuţiilor politice trebuie să ne asumam împreună rezolvarea problemelor majore din societate, mai ales că o grevă generală presupune şi o încărcătură emoţională deosebită”, a declarat vineri dimineaţa Marcel Ciolacu.

„Consider că decizia luată de noi trei, copreşedinţii acestei coaliţii, este corectă, pe care ne-o asumăm împreună. Împreună o să continuăm, eu în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor reprezentând legislativul, dumneavoastră în calşitate de prim-ministru reprezentând executivul, să soluţionăm cât mai rapid această problemă, categoric legitimă, venită din partea profesorilor, dar trebuie să avem totuşi şi echilibru de a găsi momentele cele mai prielnice şi împreună ne-am asumat că în programul de guvernare prioritatea numărul unu sunt profesorii şi sistemul de sănătate”, a adăugat Ciolacu.

Acesta spune că un nou calendar al rotaţiei va fi stabilit la nivel de coaliţie.

„Avem convenit un calendar împreună cu liderii din învăţământ, este un calendar foarte scurt. Cred că este decizia corectă ca să nu intrăm în discuţii politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor, urmând pe urmă să găsim, tot împreună, calendarul pentru a se face rotaţia”, a spus liderul PSD.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].