Statele UE au ajuns la un acord pentru a prelungi importurile agricole din Ucraina fără taxe vamale

Ambasadorii din ţările Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru prelungirea importurilor de alimente fără taxe vamale din Ucraina, cu o “abordare echilibrată între sprijinul acordat Ucrainei şi protecţia pieţelor agricole ale UE”, a transmis preşedinţia belgiană a UE, potrivit Reuters.

Acordul va merge acum la Parlamentul European pentru aprobare, cu scopul unui “acord rapid”, a precizat preşedinţia belgiană într-o postare pe platforma de socializare X.

Acordul vine în urma unui acord provizoriu cu Parlamentul European de săptămâna trecută, care propunea reintroducerea taxelor vamale pentru unele produse din Ucraina în cazul unei supraoferte.

Taxele vamale vor intra în vigoare, potrivit acordului iniţial, pentru păsări de curte, ouă, zahăr, ovăz, porumb, şi miere dacă importurile depăşesc nivelurile medii din 2022 şi 2023. Noul compromis extinde perioada de referinţă pentru a include şi a doua jumătate a anului 2021, potrivit unor surse Reuters.

Cea mai recentă propunere nu include potenţiale restricţii asupra grâului, în pofida cererilor Franţei, Poloniei şi Ungariei.

Prelungirea importurilor fără taxe vamale s-a aflat în centrul unor proteste ample ale agricultorilor din Europa.

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski, a declarat luni, la Bruxelles, că dezbaterea privind cerealele este mai mult politică şi mai puţin o problemă comercială.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].