Polonia va trimite trupe la Jocurile Olimpice de la Paris, pe fondul unor probleme de securitate

Guvernul francez a ridicat duminică nivelul de alertă teroristă la cel mai înalt nivel, ca urmare a atacului din Moscova, cu doar câteva luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, pe 26 iulie.

„Forţele armate poloneze se vor alătura coaliţiei internaţionale înfiinţate de Franţa pentru a sprijini pregătirile şi securitatea Jocurilor Olimpice de vară din 2024”, a scris ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, pe platforma de socializare X.

„Un grup operativ format din soldaţii noştri, inclusiv conducători de câini, va fi trimis la Paris. Scopul său principal va fi de a întreprinde activităţi legate de detectarea explozibililor şi de contracararea fenomenelor teroriste”.

Anunţul a fost făcut în ziua în care şeful Statului Major al Apărării din Franţa, Thierry Burkhard, a vizitat Varşovia.

Un purtător de cuvânt al armatei poloneze a declarat că detaliile acordului sunt încă în curs de elaborare şi vor fi furnizate la o dată ulterioară.

La jumătatea lunii martie, autorităţile pariziene au întărit prezenţa poliţiei în suburbia nordică La Courneuve, în apropiere de Satul Olimpic Paris 2024, după un atac asupra unei secţii de poliţie din suburbie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].