Îngrijorare în Germania privind finanţarea din Rusia a partidelor de extremă dreapta

Agenţia germană de informaţii interne cere mai multă autoritate spre a putea stopa finanţările Rusiei către partidele de extremă dreapta.

Imaginea articolului Îngrijorare în Germania privind finanţarea din Rusia a partidelor de extremă dreapta

Îngrijorare în Germania privind finanţarea din Rusia a partidelor de extremă dreapta

Agenţia germană de informaţii interne a cerut luni autorităţilor de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de posibila finanţare de către Rusia a partidelor regionale de extremă dreapta înainte de alegerile europarlamentare.

În timp ce Ministerul de Interne al Germaniei a declarat în februarie că lucrează la adaptarea legislaţiei existente în acest sens, problema a devenit şi mai presantă în urma unui raport potrivit căruia un deputat al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania a primit bani de la un portal de ştiri pro-Rusia, relatează Reuters.

“Aş spera să am mai multă autoritate pentru a monitoriza evoluţiile financiare”, a declarat şeful Agenţiei germane de informaţii interne, Thomas Haldenwang. “Suntem interesaţi în special de fluxurile financiare de pe scena extremei drepte”, a adăugat el.

Pledoaria lui Haldenwang a venit în aceeaşi zi în care trei germani au fost arestaţi sub suspiciunea că au colaborat cu serviciile secrete chineze pentru a le livra tehnologie care ar putea fi folosită în scopuri militare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].