Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după am aflat de la televizor că am fost trimisă în judecată pentru că am implementat un program anticorupţie în administraţia locală. Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzaţii ridicole, în care au inventat un prejudiciu de 3.000 euro. Un dosar în care Marcel Ciolacu a schimbat 4 procurori până a găsit unul din provincie pe care l-a avansat să mă ancheteze, ca să nu mai zic actualul premier atacă independenţa Justiţiei la fiecare apariţie publică, iar Alina Gorghiu a ajuns unealta PSD în demolarea Justiţiei. Abia aşteptam ca întregul dosar să ajungă în instanţă să demontez toată aceasta făcătură”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.

Ea a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru că, în perioada mai 2022 – august 2022, în calitate de primar al Sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, Clotilde Armand a emis o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”.

”În baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata Armand Clotilde – Marie – Brigitte a emis patru dispoziţii care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizaţiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute)”, au transmis procurorii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].