8 mai, Ziua Victoriei în Europa, dar nu şi în România. Pentru a nu celebra odată cu Rusia, unele unităţi militare au programat evenimentul vineri, 10 mai. Un proiect de lege pentru schimbarea datei a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat în Camera Deputaţilor

Anul trecut, premierul de atunci, Nicolae Ciucă, declara că va lua toate măsurile ca în 2024 să serbăm şi noi Ziua Victoriei pe 8 mai. Pentru a reda adevărata simbolistică a capitulării Germaniei naziste, voi iniţia demersurile de recunoaştere a zilei de 8 Mai ca dată oficială a celebrării şi în România, alături de partenerii noştri trans-atlantici”, a transmis atunci Nicolae Ciucă.

Anul acesta, Ciucă a postat pe o reţea de socializare că „revenirea României în lumea liberă impune celebrarea acestei importante zile alături de partenerii euro-atlantici, pe 8 mai.” Dar se pare că politicienii români nu au făcut nimic pentru a schimba acest lucru.

Un proiect de lege pentru schimbarea datei Zilei Victoriei din 9 mai în 8 mai a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat la Camera Deputaţilor.

De la Guvern, am primit următorul mesaj: „În ceea ce priveşte proiectul de lege referitor la consacrarea datei de 8 mai ca “Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial”, acesta se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi nu a fost încă supus votului. În România, în prezent, Ziua Victoriei este sărbătorită pe data de 9 mai, conform legislaţiei în vigoare. Orice modificare a acestei date va fi anunţată oficial în momentul în care proiectul de lege va fi adoptat.

Tocmai din această cauză, este o mare confuzie în acest moment în cadrul unităţilor militare privind sărbătorirea Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

De exemplu, la Tîrgu Mureş, ceremonia pentru a marca Ziua Europei, Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei Naţiunilor Unite va avea loc vineri, 10 mai, începând cu ora 11:00, la Cimitirul Eroilor, conform msnews.ro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].