Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă.

PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel care a marcat singurul gol al returului, a fost fundaşul Mats Hummels, care a rămas nemarcat la cinci metri, de unde a reluat cu capul în plasă după un corner de pe partea stângă executat de Julian Brandt.

Acest gol a venit imediat după ce Warren Zaire-Emery de la PSG a irosit o şansă glorioasă, când a trimis un voleu pe lângă stâlp din apropiere la începutul reprizei secunde.

PSG a lovit bara de două ori şi în meciul tur din Germania şi, mai mult, după ce a fost condusă cu 2-0 la general, a fost la un pas să primească un penalty ce putea relansa meciul

Arbitrul italian Daniele Orsato a arătat iniţial punctul cu var, dar s-a răzgândit instantaneu şi a decis că faultul lui Hummels asupra lui Ousmane Dembele a fost chiar la marginea careului.

PSG se pregătea foarte convinsă de câştigarea Ligii Campionilor în acest sezon, titlul pe care nu îl are şi nu-l va avea nici de data aceasta în palmares. Francezii au pierdut finala din 2020, iar anul acesta au fost opriţi în semifinale de un Dortmund care a realizat o excelentă demonstraţie defensivă pentru a-i elimina pe câştigătorii titlului în Franţa.

Kylian Mbappe, aflat la ultimul său meci european pentru PSG înainte de a se alătura lui Real Madrid în vară, a fost unul din cei care a nimerit bara, alături de Warren Zaire-Emery, Nuno Mendez şi Vitinha, parzienii adunând un total de 6 bări în dubla confruntre.

Finala va avea loc pe Wembley, sâmbătă, 1 iunie şi ar putea fi o afacere exclusiv germană, aşa cum a fost în mai 2013, când Bayern Munchen a învins Dortmund cu 2-1 la Londra.

Bayern şi Real joacă a doua semifinală din 2024, iar prima manşă s-a încheiat 2-2 în Germania, urmând ca returul să aibă loc miercuri în Spania.

Dortmund îşi propune să devină campioană europeană pentru a doua oară în istoria sa, după ce a învins-o pe Juventus cu 3-1 în finala din 1997.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].