David Cameron: E nevoie de o politică externă mai dură într-o lume mai periculoasă decât am cunoscut-o

Ministrul britanic de Externe, David Cameron, şi-a îndemnat joi colegii din NATO să respecte angajamentele de a cheltui 2% din PIB pentru apărare, afirmând că este nevoie de o politică externă mai dură ”într-o lume mai periculoasă decât cea pe care majoritatea dintre noi a cunoscut-o vreodată”.

Într-un discurs susţinut la Centrul Naţional de Securitate Cibernetică din Marea Britanie, Cameron a arătat că Occidentul este testat, printre altele, de Iran, Rusia şi China, iar naţiunile trebuie să dea dovadă de curaj. În caz contrar ”le vom permite adversarilor noştri să ne scrie viitorul”, a spus Cameron, potrivit Reuters.

“Ne aflăm într-o bătălie a voinţelor. Cu toţii – Marea Britanie, precum şi aliaţii şi partenerii noştri din întreaga lume – trebuie să dovedim că adversarii noştri se înşală”, a arătat Cameron.

“Următorul summit NATO trebuie să releve că toţi aliaţii sunt pe drumul cel bun pentru a-şi îndeplini angajamentul luat în Ţara Galilor în 2014 de a ajunge la acel 2% (din PIB pentru apărare – n.r.). Şi apoi trebuie să ne mişcăm rapid pentru a stabili 2,5% ca fiind noul punct de referinţă pentru toţi aliaţii NATO”, a adăugat şeful diplomaţiei britanice.

În ceea ce priveşte războiul Israelului împotriva Hamas în Gaza, Cameron a declarat că Marea Britanie ar trebui să fie practică şi să se concentreze pe o pauză umanitară în timpul luptelor mai degrabă decât pe un apel la o încetare imediată a focului, care “nu face ca acest lucru să fie foarte probabil”.

Legat de Rusia, Cameron a declarat că naţiunile nu au învăţat lecţiile invaziei pe scară largă a Moscovei în Ucraina, în urmă cu doi ani. “Dacă invazia ilegală a lui Putin ne învaţă ceva, trebuie să fie aceea că a face prea puţin, prea târziu, nu înseamnă decât să stimuleze un agresor. Acest lucru nu mai poate continua. Trebuie să fim mai duri”, a conchis Cameron.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].