Managerul lui Brighton, Roberto de Zerbi, a demisionat

Managerul lui Brighton, Roberto de Zerbi, şi-a anunţat demisia. El va mai sta pe banca echipei din sudul Angliei la meciul de duminică. Înainte de ultima etapă a campionatului, Brighton este pe locul 10 în clasament.

Imaginea articolului Managerul lui Brighton, Roberto de Zerbi, a demisionat

Managerul lui Brighton, Roberto de Zerbi, a demisionat

Managerul de la Brighton, Roberto de Zerbi, urmează să părăsească clubul după ultimul meci al sezonului împotriva lui Manchester United.

„Sunt foarte trist să părăsesc Brighton, dar sunt foarte mândru de ceea ce jucătorii şi staff-ul meu au realizat cu sprijinul tuturor celor de la club şi al fanilor noştri minunaţi în ultimele două sezoane istorice. Am convenit să-mi încheiem mandatul la Brighton, astfel încât clubul şi cu mine să putem continua să lucrăm în modul care ni se potriveşte cel mai bine fiecăruia dintre noi, urmând propriile idei şi viziuni, precum şi munca şi valorile noastre”, a transmis Roberto de Zerbi, potrivit Sky News.

Italianul a ajuns la Brighton în septembrie 2022, după ce Graham Potter a plecat la Chelsea. El a reuşit cea mai bună performanţă din istoria clubului, locul 6 în Premier League, sezonul trecut. Ulterior, Brighton a ajuns în optimile de finală din Europa League.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].