Alegeri anticipate în Franţa. Un fost preşedinte avertizează că ţara ar putea fi cuprinsă de haos

Imaginea articolului Alegeri anticipate în Franţa. Un fost preşedinte avertizează că ţara ar putea fi cuprinsă de haos

Alegeri anticipate în Franţa. Un fost preşedinte avertizează că ţara ar putea fi cuprinsă de haos

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a avertizat duminică că decizia neaşteptată a preşedintelui Emmanuel Macron de a dizolva Adunarea Naţională şi de a convoca alegeri legislative anticipate ar putea să provoace haos în Franţa, potrivit Reuters. Sarkozy, care rămâne o figură politică importantă în Franţa, a declarat că dacă scenariul se va confirma, ţara va ieşi cu greu din haos, anunţă Journal du Dimanche.

„A da cuvântul poporului francez pentru a justifica dizolvarea este un argument curios, deoarece tocmai asta au făcut peste 25 de milioane de francezi la urne. Riscul este mare ca să-şi confirme furia mai degrabă decât să o inverseze”, a explicat Sarkozy.

Un sondaj publicat sâmbătă pare să confirme temerile lui Sarkozy. Acesta a arătat că RN ar putea câştiga primul tur al alegerilor parlamentare cu 33% din voturi, înaintea alianţei partidelor de stânga, cu 25% şi a alianţei lui Macron care are 20%. Tot sâmbătă, zeci de mii de francezi au organizat marşuri în marile oraşe ale Franţei pentru a protesta faţă de ascensiunea extremei dreapta.

Preşedintele Emmanuel Macron Macron a convocat alegerile după ce alianţa sa de centru a fost învinsă în alegerile europarlamentare de partidul de extrema dreaptă Adunarea Naţională (RN) condus de Marine Le Pen. Alegerile anticipate se vor desfăşura în două tururi pe 30 iunie şi 7 iulie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].