O ţară din Asia de Sud-Est este pe cale să aprobe căsătoria între persoane de acelaşi sex

Camera superioară a Senatului este aşteptată să aprobe legea, după care va merge la regele Maha Vajiralongkorn pentru aprobarea regală şi va intra în vigoare la 120 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial Regal, relatează AFP.

Thailanda ar deveni al treilea loc din Asia în care cuplurile de acelaşi sex se pot uni, după Taiwan şi Nepal, iar activiştii speră că primele nunţi ar putea fi celebrate încă din octombrie.

„Astăzi este ziua în care poporul thailandez va zâmbi. Este o victorie pentru popor”, a declarat reporterilor Tunyawaj Kamolwongwat, un deputat al partidului progresist Move Forward.

Senatorii şi-au început sesiunea dimineaţă, iar un vot pentru aprobarea finală a legii este aşteptat după-amiază.

Ce prevede noua legislaţie

Noua legislaţie schimbă referirile la „bărbaţi”, „femei”, „soţi” şi „soţii” din legile privind căsătoria cu termeni neutri din punct de vedere al genului.

De asemenea, ea oferă cuplurilor de acelaşi sex aceleaşi drepturi ca şi celor heterosexuali în ceea ce priveşte adopţia şi moştenirea.

Prim-ministrul Srettha Thavisin, care şi-a manifestat în mod vocal sprijinul pentru comunitatea LGBTQ şi pentru proiectul de lege, îşi va deschide reşedinţa oficială pentru activişti şi susţinători pentru a sărbători după votul de marţi.

Activiştii vor organiza ulterior un miting, cu un spectacol de travestiţi, în centrul Bangkokului, unde centre comerciale gigantice au arborat steagul curcubeu în semn de susţinere încă de la începutul Lunii Mândriei, în iunie.

Thailanda se bucură de mult timp de o reputaţie de toleranţă faţă de comunitatea LGBTQ, iar sondajele de opinie arată un sprijin public covârşitor pentru căsătoria egală.

Mai mult de 30 de ţări din întreaga lume au legalizat căsătoria pentru toţi, de când Olanda a devenit prima ţară care a celebrat uniunile între persoane de acelaşi sex în 2001.

Însă, în Asia, doar Taiwan şi Nepal recunosc egalitatea în materie de căsătorie. India a fost la un pas în octombrie, dar Curtea Supremă a retrimis decizia Parlamentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].