Superliga de fotbal. Csikszereda M. Ciuc a obținut prima victorie în campionat

Partida Csikszereda M. Ciuc-FC Voluntari s-a încheiat cu victoria gazdelor, 2-1. Scorul a fost deschis în minutul 23 de atacantul maghiar Marton Eppel. Oaspeții au egalat imediat după pauză.

În minutul 49, mijlocașul Godfried Roemeratoe a făcut 1-1, dar bucuria nu a ținut mult timp. După două minute, Szabolcs Nyitra a înscris pentru gazde. Partida a continuat în același ritm deoarece la faza următoare au înscris și oaspeții. Totuși golul a fost anulat pentru poziție de ofsaid după analiza făcută de sistemul VAR. Un alt gol, înscris însă de gazde, a fost anulat în minutul 90 din cauza unui henț.

În urma acestui rezultat, Csikszereda M. Ciuc rămâne pe ultima poziție în clasament cu 5 puncte. FC Voluntari este pe penultima poziție având 8 puncte în 13 meciuri.

Program încărcat în Superliga

Tot sâmbătă, în Superliga de fotbal se vor mai desfășura partidele FC Argeș-UTA Arad, de la ora 18.00, și derbiul FCSB-Rapid București, de la ora 21.00.

Primele meciuri ale etapei a 13-a s-au disputat vineri. Au fost două partide, ambele câștigate de oaspeți. Petrolul Ploiești a trecut de FC Botoșani, scor 3-1, iar U Cluj a învins-o pe nou promovata Corvinul Hunedoara, 3-0.