Profesor olandez cu cancer în stadiu terminal a creat o versiune AI a sa pentru a susține prelegeri

Profesorul olandez Jan Rotmans, care suferă de cancer în stadiu terminal, dezvoltă o versiune a sa bazată pe inteligența artificială, cu scopul de a-și conserva cunoștințele și de a susține prelegeri după decesul său, au relatat sâmbătă surse media locale, citate de Anadolu.

Profesorul în vârstă de 65 de ani, specializat în studii privind tranziția, a declarat că „geamănul său digital†va fi creat pe baza cărților, publicațiilor științifice și a înregistrărilor cursurilor sale, potrivit postului public olandez NOS.

Se preconizează că prima versiune online va fi disponibilă până la sfârșitul anului 2026, existând planuri ca, ulterior, să fie dezvoltată o hologramă capabilă să apară pe scenă.

Rotmans a precizat că au fost deja realizate înregistrări ale vocii, imaginii și expresiilor sale faciale pentru a facilita crearea acestei versiuni digitale.

Proiectul este dezvoltat de studioul „The Synthsâ€, care a creat anterior o replică digitală a fostului fotbalist olandez Ruud Gullit.

Rotmans, care suferă de cancer de prostată cu metastaze de aproape doi ani, a menționat că starea sa de sănătate a rămas stabilă, iar rezultatele medicale recente au fost încurajatoare.

De asemenea, el și-a exprimat speranța că va putea interacționa cu omologul său bazat pe inteligența artificială și că va putea învăța din răspunsurile oferite de acesta.

Cu toate acestea, profesorul a recunoscut limitările tehnologiei, inclusiv posibilitatea ca aceasta să genereze informații eronate sau afirmații pe care el nu le-ar susține.

El a adăugat că sistemul va fi supus unor teste riguroase înainte de a fi pus la dispoziție.

Un expert în inteligența artificială avertizează asupra riscurilor

Iris van Rooij, profesoară de inteligență artificială la Universitatea Radboud, a criticat proiectul, descriindu-l drept o evoluție nedorită.

Ea a avertizat că persoanele care interacționează cu astfel de modele digitale ar putea atribui, în mod eronat, calități umane – precum emoții și inteligență – sistemelor de inteligență artificială.

Rotmans a subliniat, însă, că acest geamăn digital nu este menit să-l înlocuiască pe el personal, ci să asigure faptul că cunoștințele sale rămân accesibile generațiilor viitoare.

El a afirmat că își asumă riscurile potențiale asociate proiectului și anticipează că și alți cercetători vor iniția proiecte similare.