Șeful Guvernului s-a întâlnit miercuri dimineață cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și cu reprezentantul Comisiei Europene la București, la invitația ambasadorului Irlandei, Brendan Ward. Irlanda deține în prezent Președinția Consiliului UE.
Discuțiile s-au concentrat asupra priorităților noului Guvern și contribuției României la deciziile europene, în special în domeniile securității, apărării și finanțării politicilor europene.
Apărarea Flancului Estic și securitatea Mării Negre
Premierul Luca Niculescu a discutat cu ambasadorii despre securitatea și apărarea Europei, în special pe Flancul Estic și în regiunea Mării Negre.
Șeful Guvernului le-a prezentat măsurile prin care România își consolidează capacitățile de apărare, inclusiv prin programul european SAFE, destinat finanțării investițiilor în domeniul apărării.
De asemenea, Niculescu a evidențiat progresele înregistrate în operaționalizarea Hub-ului de securitate maritimă de la Constanța, un proiect important pentru securitatea întregii regiuni.
România susține extinderea Uniunii Europene
Premierul a pledat pentru accelerarea extinderii Uniunii Europene, subliniind că fiecare stat candidat trebuie evaluat în funcție de progresele realizate.
„România susÈ›ine ferm parcursul european al Republicii Moldova, Ucrainei È™i statelor din Balcanii de Vest. Ne dorim ca negocierile să avanseze cât mai repede, pe baza progreselor fiecărei țăriâ€, a declarat Luca Niculescu.
Fondurile pentru agricultură și coeziune, prioritare
România dorește încheierea unui acord privind viitorul buget al Uniunii Europene până la sfârșitul acestui an, fără reducerea resurselor destinate agriculturii și politicii de coeziune.
„Avem nevoie de un acord asupra Cadrului Financiar Multianual până la sfârÈ™itul anului, care să răspundă noilor provocări, dar să păstreze resursele necesare pentru coeziune È™i agricultură, politici esenÈ›iale pentru Româniaâ€, a declarat Luca Niculescu.
Premierul a insistat și asupra responsabilității României în adoptarea deciziilor europene.
„România are priorități clare în Europa È™i își asumă responsabilitatea de a contribui la deciziile È™i proiectele noastre comuneâ€, a transmis È™eful Guvernului.
„Astfel de întâlniri sunt importante pentru că ne permit să discutăm direct, să ne ascultăm È™i să găsim soluÈ›ii împreună. România are priorități clare în Europa È™i își asumă responsabilitatea de a contribui la deciziile È™i proiectele noastre comuneâ€, a subliniat Luca Niculescu.
