Guvernul Franței avertizează asupra unei posibile „ingerințe străine” în spatele valului de alerte cu bombă din Europa

„În ceea ce priveÈ™te amenințările cu bombă în aviaÈ›ia civilă, observăm, de asemenea, o posibilitate foarte clară de ingerință străinăâ€, a spus Nunez, vineri, citat de Le Figaro. 

Rusia, indicată drept posibilă sursa campaniei

ÃŽn spatele acestor manevre s-ar putea afla „Rusia, È™i posibil alte țări, care vor să ne destabilizeze È™i organizează campaniiâ€, a mai spus ministrul francez. 

Acesta a mai punctat că în urma valului de alerte au fost declanșate anchete în cadrul instituțiilor europene și s-a accentuat schimbul de informații dintre serviciile de spionaj. 

„Cel mai recent val de amenințări cu bombă în aviaÈ›ia civilă a afectat multe țări europene, motiv pentru care avem serioase rezerve. Sunt în desfășurare anchete, în special în colaborare cu organisme europene precum Europol, iar serviciile de informaÈ›ii fac schimb de numeroase date pentru a încerca să identifice sursa acestor amenințări cu bombă, care sunt, în mod evident, coordonateâ€, a declarat Nunez. 

Ministrul a explicat că alertele false cu bombă apar adesea în valuri, existând perioade în care autoritățile primesc un număr ridicat de astfel de sesizări. „Majoritatea sunt, în realitate, false. Cu toate acestea, le tratăm cu seriozitateâ€, a mai spus ministrul. 

Școli și zboruri comerciale, țintele alertelor

Declarațiile vin după o nouă serie de incidente înregistrate în mai multe state europene. Miercuri, școlile din Italia, Irlanda și Regatul Unit au fost vizate de amenințări false cu bombă, iar joi trei școli din Franța au primit alerte similare. 

De asemenea, zeci de zboruri comerciale din Europa, inclusiv din România au u fost vizate de astfel de amenințări, ceea ce a dus la devieri de aeronave, escortări cu avioane de vânătoare, evacuări È™i verificări. Â