AUR cere din nou demiterea lui Novak: strategia pentru sport este în maghiară, subtitrată în română

„Cerem preşedintelui României şi prim-ministrului să acţioneze neîntârziat pentru protecţia Constituţiei. O nouă sfidare la scenă deschisă faţă de Statul Român, marca UDMR! Ministrul Sportului, Eduard Novak a postat pe pagina sa de Facebook o prezentare video a strategiei naţionale pentru Sport realizată în limba maghiară şi subtitrată în română. Pentru a nu lăsa nicio interpretare asupra caracterului oficial al discursului, Novak vorbeşte sub sigla Ministerului Sportului din România”, transmite AUR.

AUR reaminteşte că Novak este „autor sau protagonist al unui lung şir de incidente în care defăima sau ignora însemnele de stat sau imnul României” şi că acesta „nu şi-a ascuns niciodată convingerile separatiste şi s-a erijat într-un promotor al autonomiei pe criterii etnice pentru zona Harghita – Covasna”.

„Prezentarea unei strategii naţionale de dezvoltare într-o limbă neoficială a statului nu este doar o lipsă totală de respect faţă de poporul român, dar şi o contestare agresivă şi făţişă a suveranităţii României. Un astfel de exponent al revizionismului maghiar nu are ce căuta în Guvernul României şi nu merită privilegiul de a reprezenta în niciun fel Statul Român”, mai spun cei de la AUR.

Reprezentanţii AUR adaugă că premierul Nicolae Ciucă, ca „preşedinte al partidului care a făcut Marea Unire şi general în rezervă al Armatei Române” trebuie să îşi facă datoria „şi să îndepărteze din Guvern oficina revizionismului maghiar şi falanga extremismului de la Budapesta, UDMR”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].