Fostul director general al Americanas, Gutierrez, a fost arestat la Madrid – surse

Fostul director general al gigantului brazilian de retail Americanas, Miguel Gutierrez, a fost arestat vineri la Madrid la cererea autorităţilor braziliene, au declarat pentru Reuters două surse care au cunoştinţă despre acest subiect.

Imaginea articolului Fostul director general al Americanas, Gutierrez, a fost arestat la Madrid - surse

Fostul director general al Americanas, Gutierrez, a fost arestat la Madrid – surse

Gutierrez fusese inclus joi pe lista persoanelor căutate de Interpol, după ce un tribunal din Rio de Janeiro a emis un mandat de arestare preventivă împotriva sa.

Poliţia federală braziliană nu a reuşit însă să efectueze arestarea deoarece acesta locuia în străinătate.

Gutierrez, care a condus Americanas timp de peste două decenii, până în decembrie 2022, este anchetat în Brazilia pentru o presupusă fraudă contabilă în valoare de 25,3 miliarde de reali (4,54 miliarde de dolari), care a determinat firma să declare falimentul la începutul anului 2023.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].