În această vară, turiştii se pot da cu sania la Poiana Braşov

Poiana Braşov va avea o pistă de sanie de vară. Consiliul Local a aprobat în şedinţa de joi studiul de fezabilitate pentru construire. Sania de vară va fi construită în stânga pârtiei Bradul şi va avea o lungime de 990 de metri.

Proiectul face parte din programul „Poiana Braşov – staţiunea celor 4 anotimpuri”, prin care municipalitatea vrea să creeze puncte de interes prin care să facă staţiunea atractivă şi în afara sezonului de schi. Pe lângă sania de vară, în Poiana Braşov vor fi amenajate trasee de mountain-bike. Proiectul se află în derulare

„Investiţiile pe care le avem în lucru pentru Poiana Braşov nu se referă doar la sezonul de iarnă, ci şi la a transforma Poiana într-o staţiune de patru anotimpuri. (…) Traseul va fi unul complex, cu mai multe spirale de întoarcere, zone supraînălţate, în cadrul natural oferit de Poiana Braşov, pentru a le putea oferi braşovenilor şi turiştilor o experienţă de neuitat”, a declarat primarul Allen Coliban.

Sania de vară urmează să fie amplasată în stângă pârtiei Bradul, cu punctul de acces la pistă în apropierea staţiei inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement.

Traseul prevede mai multe zone de întoarcere, cu înălţimi cuprinse între 7 şi 13 metri. Traseul va avea şi zone supraînălţate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces, sau pentru a crea pantele pentru urcare sau coborâre.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].