Mii de muntenegreni au sărbătorit în stradă rezultatul obţinut de partidele de opoziţie la alegeri

Câteva mii de susţinători ai partidelor de opoziţie din Muntenegru au ieşit luni în stradă pentru a sărbători, pretinzând o victorie electorală asupra partidului pro-occidental care a condus ţara în ultimii 30 de ani.

La scrutinul de duminică, Partidul Democrat al Socialiştilor de la guvernare a câştigat cele mai multe voturi, aproximativ 35%, conform rezultatelor oficiale preliminare.

Cu toate acestea, o coaliţie formată din trei grupări de opoziţie a declarat că a obţinut suficiente voturi pentru a forma următorul guvern.

Principala alianţă pro-sârbă şi pro-rusă, “Pentru viitorul Muntenegrului”, a câştigat aproape 33%, conform autorităţilor electorale de stat.

Au urmat alte două grupuri de opoziţie, cu aproximativ 12% şi, respectiv, 5%. Împreună, toate aceste formaţiuni ar avea 41 din cele 81 de locuri din Parlamentul de la Podgorica, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a aproape 90% din voturi.

Muntenegru s-a despărţit de Serbia printr-un referendum, în 2006, şi s-a îndepărtat de Belgrad şi de aliatul său ortodox Rusia, urmând un traseu pro-occidental şi aderând la NATO în 2017.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].