Boris Johnson a anunţat că va testa un sistem de paşapoarte de sănătate pentru a permite reluarea activităţilor foarte afectate de pandemie. Situaţiile în care va fi testat

Guvernul britanic a anunţat duminică, 4 aprilie, că intenţionează să testeze un sistem de paşapoarte de sănătate în Anglia, de la jumătatea lunii aprilie, pentru a permite reluarea activităţilor foarte afectate de pandemie, cum ar fi meciurile de fotbal şi evenimentele din interior, notează Le Figaro.

 

Proiectul va fi detaliat luni, 5 aprilie, de premierul Boris Johnson, care va anunţa, de asemenea, noi reguli pentru vacanţele în străinătate, interzise cel puţin până pe 17 mai.

 

”Facem tot ce putem pentru a permite redeschiderea ţării noastre în cel mai sigur mod posibil. Astfel, o ”certificare a statutului Covid”, care indică faptul că o persoană a fost vaccinată, că are rezultat negativ la un test pentru coronavirus sau că are anticorpi, va fi dezvoltată în următoarele luni pentru a permite adunări în masă. Nu va fi necesar în transportul public şi în magazinele esenţiale sau în pub-uri atunci când se vor redeschide,” a spus Boris Johnson. 

 

Nouă teste pilot vor fi lansate de la mijlocul lunii aprilie, în special pentru semifinala şi apoi finala Cupei Angliei la fotbal care se va desfăşura pe stadionul Wembley, pentru o petrecere într-un club de noapte şi pentru o conferinţă a echipei Liverpool. Serviciul de sănătate publică lucrează la o aplicaţie online sau pe hârtie, potrivit Downing Street.

 

Proiectul de ”paşaport de sănătate” a fost întâmpinat cu ostilitate de peste 70 de deputaţi britanici din întregul spectru politic, care l-au considerat „discriminatoriu”. 

 

De asemenea, UE a prezentat în martie un proiect de certificat verde, cerut de ţări dependente de turism, cum ar fi Grecia, care vrea să deschidă cât mai repede sezonul estival.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].