Studiu: emisiile de CO2 de la maşinile noi au scăzut puternic în 2020

Potrivit reprezentanţilor Comisiei Europene, este de departe cea mai mare scădere anuală a emisiilor din 2010, de când au început să fie aplicate standardele privind emisiile de CO2.

Scăderea coincide cu introducerea treptata a standardelor mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturisme începând cu 1 ianuarie 2020.

Principalul motiv pentru această scădere accentuată a emisiilor de CO2 a fost creşterea ponderii înmatriculărilor de vehicule electrice, care s-a triplat de la 3,5% în 2019 la peste 11% în 2020.

„În ciuda pieţei globale în scădere a autovehiculelor noi din cauza pandemiei COVID-19 , numărul total de maşini electrice înregistrate în 2020 a continuat să crească, ajungând pentru prima dată la peste 1 milion pe an. Emisiile medii de CO2 provenite de la autoutilitarele noi vândute în UE, Islanda, Norvegia şi Regatul Unit în 2020 au scăzut uşor. Datele provizorii arată că legislaţia europeană privind standardele de emisii de CO2 continuă să fie un instrument eficient de reducere a emisiilor de CO2 produse de maşini şi autoutilitare şi că trecerea la electromobilitate este în curs”, scrie în documentul CE.

Datele finale, care urmează să fie publicate la sfârşitul lunii octombrie 2021, vor fi folosite de Comisie pentru stabilirea noilor standarde privind emisiile de CO2.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].