Veşti bune pentru familiile cu copii mici: testul COVID nu mai e necesar la intrarea în România. Care e vârsta limită admisă?

„La articolul 3 alineatul (2) literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins: ,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2”, prevede noul paragraf care a fost aprobat de CNSU.

În hotărârea anterioară se preciza că sunt exceptaţi de la măsura carantinei la intrarea în ţară din zonele cu risc epidemiologic ridicat copiii pănă la vârsta de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Conform deciziei CNSU, copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, sunt exceptaţi de la carantină dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

CNSU a modificat şi condiţiile de intrare în ţară pentru membrii delegaţiilor sportive.

„Membrii delegaţiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiţii sportive organizate pe teritoriul naţional, din ţări aflate în zona roşie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor menţionate”, se arată în hotărâre.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].