Eveniment important în Orientul Mijlociu. Israel a semnat primul acord de liber schimb cu un stat arab

Pactul a fost semnat de ministrul israelian al economiei şi industriei, Orna Barbiva, şi de omologul său, ministrul economiei din Emiratele Arabe Unite, Abdulla bin Touq Al Marri, după luni de negocieri, notează Reuters.

“S-a făcut”, a declarat ambasadorul Israelului în EAU, Amir Hayek, pe Twitter, răspunzând la un alt tweet postat anterior, în care spunea că “EAU şi Israel vor semna acordul de liber schimb în următoarea oră”.

Pentru EAU, ţară bogată în petrol, acordul cu Israelul este al doilea său acord bilateral de liber schimb, după ce a semnat un acord similar cu India în februarie. Acesta se află în discuţii comerciale bilaterale cu alte câteva ţări, inclusiv Indonezia şi Coreea de Sud.

Emiratele Arabe Unite au urmărit în mod agresiv aceste acorduri în încercarea de a-şi consolida economia după ce a fost afectată de pandemia de coronavirus.

Israelul şi EAU au stabilit legături în septembrie 2020, în cadrul unui acord negociat de SUA, care a rupt cu decenii de politică arabă care a cerut un stat palestinian înainte de legăturile cu Israelul.

Bahrainul şi Marocul au recunoscut, de asemenea, Israelul în acelaşi an.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].