Barcelona obţine doar un punct împotriva marii rivale din oraş, în primul meci după Cupa Mondială. Trupa lui Xavi termină anul pe primul loc în LaLiga

Barcelona s-a împiedicat, sâmbătă, în primul său meci după o pauză de şapte săptămâni în contextul Cupei Mondiale, remizând pe Camp Nou împotriva lui Espanyol, 1-1, într-un derby încins care s-a terminat cu ambele echipe având un jucător eliminat.

Barcelona a fost în control din minutul 7, după ce fundaşul Marcos Alonso a marcat cu o lovitură de cap. Însă, mulţumirea gazdelor şi o apărare fermă a lui Espanyol i-au oferit atacantului Joselu Mata şansa de a egala din penalty în minutul 73, după ce a fost faultat de Alonso în careu.

Meciul a devenit apoi unul tensionat. Arbitrul Miguel Mateu a arătat un al doilea cartonaş galben atât fundaşului Barcelonei Jordi Alba pentru proteste în minutul 78, cât şi lui Vinicius Souza de la Espanyol pentru fault asupra unui jucător al gazdelor în minutul 80, relatează AP.

Barcelona va încheia anul, după 15 etape, în fruntea clasamentului campionatului spaniol, în faţa lui Real Madrid, diferenţa fiind la goluri. Cele două rivale au câte 38 de puncte.

Înaintea meciului a fost ţinut un moment de reculegere în memoria marelui brazilian Pelé, care a încetat din viaţă joi.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].