Descoperire arheologică. Egiptul dezvăluie un coridor de nouă metri lungime în interiorul Marii Piramide

Coridorul, care măsoară 9 metri lungime, este poziţionat deasupra intrării principale a celebrei structuri şi a fost detectat cu ajutorul unui scanner, au declarat autorităţile. Funcţia camerei este momentan necunoscută, deşi astfel de coridoare duc adesea la alte descoperiri arheologice.

Arheologul egiptean Zahi Hawass şi ministrul turismului, Ahmed Eissa, au anunţat descoperirea la baza piramidei.

Camera a fost descoperită de proiectul Scan Pyramids, un program internaţional care foloseşte scanări pentru a examina secţiuni neexplorate ale structurii antice.

Piramida aflată la câţiva kilometri de oraşului Cairo este cunoscută şi sub numele de Piramida lui Keops, după numele constructorului său, un faraon din Dinastia a IV-a care a domnit între 2509 şi 2483 î.Hr.

 

Structura antică este ultima minune a lumii antice care a supravieţuit. Experţii sunt împărţiţi cu privire la modul în care a fost construită aceasta şi alte piramide, astfel încât chiar şi descoperirile relativ minore generează un mare interes.

Adesea, Egiptul prezintă public descoperirile antice pentru a atrage mai mulţi turişti, o sursă majoră de valută străină pentru această ţară nord-africană aflată în criză de bani. Sectorul a suferit o lungă perioadă de declin după tulburările politice şi violenţele care au urmat revoltei din 2011.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].