Se deschide sezonul turistic la Alba Iulia: Spectacole de reenactment istoric în Cetate

„Tobele vor răsuna din nou în Cetate şi copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetăţii este pregătită să ofere şi în acest an publicului, turişti şi albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârşit de săptămână”, a anunţat joi Centrul de Informare şi Promovare Turistică Alba Iulia.

Astfel, sâmbăta şi duminica, la ora 12.00, Garda Cetăţii îţi va face, din nou, rondul obişnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia.

Prima „ieşire” din acest an a Gărzii Cetăţii, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puşti şi drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

Potrivit sursei citate, strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar şi dansurile Magna Nemesis se vor auzi şi vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară. Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porţii a IV-a a Cetăţii, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00.

Organizatorii anunţă că ediţia a XI-a a Festivalului Roman Apulum este programată în perioada 15-18 august.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].