Lucrări pe calea ferată pentru creşterea vitezei la 120 km/h

Potrivit companiei, între Tălmaciu şi Sibiu, lucrările de reparaţii la suprastructura căii pe firul II au ajuns la un stadiu fizic de execuţie de 45%, iar pe intervalul Teiuş – Războieni, progresul de execuţie pe cele 8 şantiere deschise pe firul I este de 30% – 82%.

În cadrul acestor lucrări, constructorii înlocuiesc integral suprastructura căii – şină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale – iar pe intervalul Teiuş – Războieni, pe ambele fire de circulaţie, vor monta inclusiv dale elastice la toate cele 18 treceri la nivel cu calea ferată.

CFR Infrastructură anunţă că între Teiuş-Aiud şi Unirea-Războieni trenurile de călători circulă doar pe firul II (din ambele din ambele sensuri) şi cu restricţie de viteză de 50 km/h în zona şantierelor de lucrări deschise pe firul I, iar între Tălmaciu – Sibiu trenurile circulă pe firul I între Tălmaciu şi Şelimbăr (din ambele din ambele sensuri) şi cu restricţie de viteză de 50 km/h în zona lucrărilor executate, iar de la Şelimbăr circulaţia spre/dinspre Sibiu este trasată prin Sibiu Triaj.

„Adresăm scuzele necesare călătorilor pentru disconfortul creat şi întârzierile care apar în circulaţia anumitor trenuri şi îi asigurăm că aceste lucrări sunt necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de transport, scopul final fiind creşterea vitezei de circulaţie la 120 km/h şi a gradului de siguranţă”, transmite compania.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].